egalitate valorica, echivalenta in valoare
se inscriu aceleasi mijloace economice sub aspectul sursei sau al modului de dobandire si al obligatiilor pe care le genereaza pentru agentul economic.
totalitatea bunurilor mobile si imobile (inclusiv terenuri), evaluate in expresie baneasca, disponibilitatile banesti, titlurile de valoare, drepturile si obligatiile banesti izvorate din relatiile cu tertii.
anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
scazamintele care se produc in timpul transportului, depozitarii si desfacerii marfurilor, determinate de procese naturale, cum sunt : uscare, evaporare, scurgeri, spargeri, faramitare, refrigerare, congelare, decongelare, fermentare sau alte procese biofizice asemanatoare in procesul de comercializare.
presupune asigurarea unei continuitati in ceea ce priveste aplicarea regulilor si procedeelor contabile; evaluarea activelor si pasivelor, a veniturilor si cehltuielilor; prezentarea situtiei patrimoniale si a rezultatelor.
persoana sau grupul de persoane carora legea le recunoaste existenta, acordandu-le un statut juridic pe baza caruia pot fi proprietari, pot avea un patrimoniu, drepturi si obligatii, reprezentanti
Piata muncii reprezinta ansamblul actelor de vanzare-cumparare a fortei de
munca, a relatiilor specifice acestora, ce au loc intr-un spatiu economic; ea releva intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea, pe aceasta baza, a conditiilor pentru angajarea salariatilor, negocierea si fixarea salariilor in functie de performantele lucratorilor, realizarea moblitatii salariilor si fortei de munca pe locuri de munca, firme, zone etc.
Reprezinta rezultatul negativ al unei intreprinderi, ca urmare a unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din veniturile obtinute in aceeasi perioada
pierderile naturale care depasesc cotele fixate prin actele normative, precum si pierderile la marfuri si produse pentru care nu s-au fixat cote legale de pierderi. Sunt considerate pierderi peste normele legale si aceke pierderi care provin din stricaciuni dau deteriorari, care se datoreaza unor accidente, unor cauze de forta majora, precum si acelea care provin din neglijenta, proasta gospodarire si rea credinta, indiferent daca s-au produs in limita cotelor stabilitae sau depasesc aceste cote.
sunt considerate scaderile din greutate sau volum care se produc in timpul transportului, depozitarii, manipularii sau desfacerii produselor, ca urmare a evaporarii, volatizarii, uscarii, scurgerii, pulverizarii, faramitarii (la taierea cu cutitul sau toporul), imbibarii ambalajelor, spargerii sau a altor cauze asemanatoare, in masura in care cuantumul acestor pierderi, se incadreaza in cotele normale de pierderi stabilite.
Reprezinta sintaxa intregului mecanism de reprezentare si calcul al situatiei patrimoniului si al rezultatului obtinut.
Reprezinta un instrument prin care se reflecta, valoric, patrimoniul unei intreprideri, in totalitatea lui si pe parti componente, relatiile dintre elementele patrimoniale, procesele economice si sursele de finantare ale acestora.
Reprezinta matricea intregului sistem de conturi in cadrul careia fiecare cont, de diverse grade de cuprindere a elementelor patrimoniale este delimitat printr-o denumire si simbol cifric fiinde incadrat intr-o clasa si grupa in raport de un anumit criteriu de clasificare.
valori mobiliare de plasament, plasamente de trezorerie, valori pe termen scurt negociabile care se divid in titluri de plasamanet si instrumente de trezorerie.
dispozitia legala prin care pers. Fizice sau juridice sunt obligate se retina pentru creditorul indicat in actul de poprire o anumita suma de bani stabilita printr-o hotarare judecatoreasca
informatiile contabile trebuie sa cuprinda o descriere sincera, clara, precisa si completa a operatiunilor care au avut loc sau care vor influenta evolutiile viitoare, informatii care trebuie sa satisfaca necesitatile beneficiarilor (utilizatorilor).
producerea unei pagube materiale sau financiare de catre o pers. Fizica sau juridica altor pers. Fizice sau juridice, paguba ce trebuie recuperata de la cei care au produs-o
modul de stingere a dreptului la actiune prin efectul neexercitarii acestuia in termenul prevazut de lege
se bazeaza pe presupunerea ca, intr-un viitor previzibil, unitatea isi continua in mod normal activitatea, fara sa intre in starea de faliment, de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii.
presupune posibilitatea achitarii datoriilor la anumite termene.
posibilitatea transformarii elementelor patrimoniale in bani.
imputernicirea scrisa prin care o persoana fizica (mandantul) imputerniceste o alta persoana fizica (mandatar) sa o reprezinte, sa actioneze si sa inchieie in numele mandantului unele acte, sa ridice o suma de bani, etc.
diferenta dintre venituri si cheltuieli
reprezinta diferenta dintre profitul brut obtinut de o entitate economica si impozitul pe profit aferent
total venituri realizate û total cheltuieli efectuate.
copia unei facturi finale expediata clientului in avans
-" factura de forma " utilizata la exportul unor marfuri fara plata, cu valoarea
utilizata doar pentru calculul taxelor vamale
se determina ca raport intre veniturile obtinute din operatiuni care dau drept de deducere, inclusiv subventiile legate direct de pretul acestora, la numarator, iar la numitor veniturile de la numarator plus veniturile obtinute din operatiuni care nu dau drept de deducere. In calculul prorata la numitor se adauga alocatiile, subventiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, in scopul finantarii activitatii scutite fara drept de deducere sau care nu intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata. Se exclud din calculul prorata veniturile financiare, daca acestea sunt accesorii activitatii principale. Nu se includ in calculul prorata serviciile efectuate de prestatori stabiliti in strainatate, astfel cum sunt definiti la art 151 alin2 cof fiscal.
prorata se determina anual, situatie in care elementele prevazute la numitor si numarator sunt cumulate pentru intregul an fiscal. Prin exceptie aceasta poate fi determinata lunar sau trimestrial, dupa caz, conform alin 13 cod fiscal, situatie in care elementele prevazute la numitor si numarator sunt cele efectiv realizare in cursul fiecarei luni, respectiv trimestru.
se constituie pe seama cheltuielilor si sunt destinate sa acopere anumite pierderi sau cheltuieli a caror cauza este precisa si asupra carora exista o incertitudine in ceea ce priveste marimea sau data producerii lor.
se constituie la sfarsitul exercitiului financiar, atunci cand, cu ocazia inventarierii, se constata o valoare de inventar (actuala) a imobilizarilor û mai mica decat valoarea de inregistrare (neamortizata).
se constituie tot pe seama cheltuielilor, la sfarsitul exercitiilor cand se constata probabilitatea producerii unor pierderi sau cheltuieli. Astfel de provizioane se constituie pentruá: litigii (cand se constata probabilitatea pierderii unui proces in curs de desfasurare)á; cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii (cheltuieli cu reparatii de volum mare)á; garantii acordate clientilorá; pierderi din operatiuni de schimb valutar etc.
acea parte din rezultatul financiar care este pusa de o parte pentru a face fata ulterior fie unei deprecieri sau pierderi a elementelor de activ, fie unor cheltuieli care nu sunt inca efective, dar care sunt probabile.
echivalentul valoric al deprecierilor reversibile a imobilizarilor
depozit
aprecierea rezonabila a faptelor astfel incat sa se evite riscul transferului asupra viitorului, a incertitudinilor prezentului, incertitudini ce pot greva patrimoniul si rezultatele unei unitati economice.